Consiliul Judeţean Braşov

Istorie, cultură ÅŸi tradiÅ£ii în Transilvania

Argument

A scrie despre tradiÅ£iile BraÅŸovului în această eră a globalizării pare un lucru fără însemnătate la prima vedere. În lumea în care diferenÅ£ele se ÅŸterg, în care comunicarea ÅŸi suprimarea distanÅ£elor acaparează pe zi ce trece tot mai mulÅ£i oameni, a mai vorbi de specific ÅŸi de particularităţi locale este o provocare. Am trăit un sentiment reconfortant când am descoperit, cu decenii în urmă, că oamenii simÅ£eau cum tradiÅ£iile se pierd ÅŸi că se poate face prea puÅ£in pentru păstrarea ÅŸi conservarea lor. Este adevărat că România trăieÅŸte într-o permanentă tranziÅ£ie, în care tot ce este vechi pare perimat ÅŸi contestabil, însă faptul că ÅŸi înaintaÅŸii noÅŸtri simÅ£eau că nu mai au repere, că se pierd sub ochii lor vechile tradiÅ£ii, ne consolează. Înseamnă că ceva tot s-a păstrat, măcar în cărÅ£i, mult mai rezistente la trecerea timpului, dacă nu în amintirile oamenilor. Fapt ÅŸi mai îmbucurător, unele din vechile tradiÅ£ii au rezistat în timp, chiar dacă semnificaÅ£ia lor a căpătat ÅŸi alte contururi, iar aura religioasă a fost completată.

BraÅŸovul a avut norocul să aibă în trecutul său trei mari comunităţi etnice, de proporÅ£ii variabile de-a lungul timpului, dar care prin 1888 erau aproape perfect egale ca număr de oameni. Din acea lume făceau parte: întemeietorii saÅŸi ai vechiului burg, din care au rămas în jur de o mie de oameni, astăzi, în BraÅŸov, iar comunitatea maghiară, mai numeroasă chiar ÅŸi câÅ£iva ani după 1919, reprezintă astăzi aproximativ o zecime din numărul de locuitori ai oraÅŸului. TradiÅ£iile celor trei etnii merită să fie cunoscute, iar prin această lucrare nu se doreÅŸte un inventar complet al acestora, ci mai degrabă o prezentare selectivă.

Dr. Daniel Nazare

BraÅŸovul, oraÅŸul coroanei, s-a remarcat încă de la întemeierea sa, în secolul al XIII-lea prin modul în care, mai multe etnii: români, maghiari ÅŸi germani (saÅŸi), au reuÅŸit să convieÅ£uiască în pace ÅŸi întelegere, de-a lungul timpului. Altădată reprezentanÅ£ii acestor naÅ£ionalităţi ale locului, au construit deopotrivă, vechea cetate medievală, contribuind la dezvoltarea comunităţii noastre. Dacă înainte de 1918, populaÅ£ia oraÅŸului de la poalele Tâmpei avea o compoziÅ£ie aproape egală, în ceea ce priveÅŸte structura etnică, după cel de-al doilea război mondial, raportul s-a înclinat definitiv în favoarea românilor, care devin majoritari atât în oraÅŸ, cât ÅŸi în Å¢ara Bârsei. Tocmai de aceea, datoria morală dar ÅŸi instituÅ£ională a braÅŸovenilor de astăzi este să recunoască toate contribuÅ£iile celor care, de-a lungul timpului, au lucrat la întărirea oraÅŸului, să le facă cunoscute ÅŸi să le impună în conÅŸtiinÅ£a publică.

Nu întâmplător, eforturile administraÅ£iei publice judeÅ£ene braÅŸovene s-au îndreptat, în ultimii ani, spre recuperarea valenÅ£elor multiculturale ale comunităţii locale ÅŸi judeÅ£ene. Se detaÅŸează în primul rând investiÅ£iile majore în restaurarea ÅŸi reintroducerea în circuitul turistic a monumentelor istorice legate de fortificaÅ£iile Cetăţii – zidurile de sub Tâmpa, zona Warthe, Turnul Negru ÅŸi Turnul Alb, Bastionul Graft, sprijinirea eforturilor de recuperare a valorilor culturale din judeÅ£ : Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul Etnografic Rupea, „Vâltoarea” de la Lisa , dar ÅŸi eforturile de reactualizare a tradiÅ£iilor populare prin care au putut fi puse în valoare tradiÅ£ii precum „FărÅŸangul” de la ApaÅ£a, „Roata în Flăcări” de la Åžinca Nouă, „ÎmpuÅŸcatul CocoÅŸului” de la ApaÅ£a, „Junii” din Åžcheii BraÅŸovului, Kronenfest-ul din zona Codlea, „Răvăşitul oilor” de la Bran sau „BoriÅ£a” de la Săcele.

Am speranÅ£a că, prin acÅ£iunile noastre, am creat un adevărat model multicultural specific BraÅŸovului ÅŸi sunt convins că ÅŸi pe viitor aceste realizări vor contribui la menÅ£inerea unui climat constructiv, ale cărui rezultate nu vor întârzia să apară.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov
Aristotel Cancescu

Portul românilor din Åžcheii BraÅŸovului

Acum mai bine de 100 de ani, tot mai mulÅ£i români din Åžchei adoptau straiele de oraÅŸ, fiind tot mai rari cei care îmbrăcau portul popular. Începând cu George BariÅ£iu, iar în secolul trecut, pentru a da doar un exemplu, cu Maria Baiulescu, a fost descris portul românesc din Åžchei. Pentru Å¢ara Bârsei s-a cristalizat un tip specific de port cu puternice influenÅ£e urbane, o trăsătură fiind fastuozitatea, conferită ÅŸi de podoabe. Din cauza procesului înaintat de urbanizare al Ţării Bârsei, tradiÅ£iile au fost minate, iar la început de secol XX s-au făcut eforturi pentru conservarea ÅŸi studierea lor, dacă ar fi să îl amintim doar pe E. Sigerus. Rolul Muzeului Ţării Bârsei nu poate fi neglijat, iar prestigioasa revistă braÅŸoveană „Die Karpathen“, sub conducerea poetului, pedagogului ÅŸi publicistului sas Adolf Meschendörfer, a făcut mult pentru cunoaÅŸterea tradiÅ£iilor nu doar săseÅŸti, ci ÅŸi româneÅŸti, maghiare, chiar ÅŸi Å£igăneÅŸti. Vecinătatea ÅŸi interferenÅ£a etno-culturală joacă un rol important, fiind preluat de la saÅŸi brâul metalic, în timp ce cioarecii româneÅŸti au avut trecere ÅŸi la alte etnii.

Junii din Åžcheii BraÅŸovului

Atestat într-un document din 1728, păstrat în Arhiva Primei Åžcoli RomâneÅŸti, obiceiul Junilor, ca să se păstreze nealterat, a fost sprijinit ÅŸi încurajat, iar protopopul Ioan Popazu a impus protecÅ£ia Bisericii asupra acestei tradiÅ£ii. Cele ÅŸapte grupuri de juni erau următoarele: Junii tineri, grupul care este ÅŸi cel mai vechi. Steagul acestora are pe o faţă imaginea Liceului „Åžaguna“, pe cealaltă un june călare, iar pe cap poartă pălării cu tricolor; Junii bătrâni (1834) provin din grupul Junilor tineri, care s-au căsătorit; grupul Junilor naÅ£ionali – albi sau albiori, din care făceau parte cei din Breasla Măcelarilor din Åžchei, care purtau căciulă albă ÅŸi care au drapelul înfăţiÅŸându-l pe Al.I. Cuza; grupul Junilor Curcani (1879), care au pe drapel chipul lui Mihai Viteazul ÅŸi junele călăreÅ£, iar pe cap poartă căciulă neagră cu „Å£oc“ ÅŸi pene de curcan; grupul roÅŸiorilor din zona Cacovei (1908), care au acelaÅŸi steag ca Junii curcani, dar poartă chipiu cu pompon roÅŸu; grupul Junilor din BraÅŸovechi, alcătuit în 1924, au acelaÅŸi steag ca albiorii, semnul distinctiv fiind căciula neagră cu „Å£ugui“; se compune numai din bărbaÅ£i căsătoriÅ£i ÅŸi este o imitaÅ£ie după grupul Junilor bătrâni; în sfârÅŸit, grupul Junilor DorobanÅ£i înfiinÅ£at în 1926, desprins din cel al curcanilor; pe steagul lor se află imaginea junelui călăreÅ£ ÅŸi gornistul dorobanÅ£, iar membrii poartă căciulă brumărie. Aceste ÅŸase grupuri se orientează după regula-mentul Junilor tineri, iar în perioada interbelică, o parte din statutele lor au fost tipărite.

Prima publicaÅ£ie care le tipăreÅŸte numele este „Gazeta de Transilvania“, în numărul din 26 martie 1839, iar apoi se ocupă de ei ziarele saÅŸilor ÅŸi publicaÅ£ii maghiare. În 1853 sunt amintiÅ£i în ziarul „Telegraful Român“, chiar dacă nu îi denumeÅŸte explicit. Un mare număr de publiciÅŸti, istorici, arhiviÅŸti, specialiÅŸti în folclor se ocupă de acest obicei, un bogat inventar al acestor nume fiind făcut de Ion MuÅŸlea. Înainte de 1894, Junii veneau la protopopul bisericii Sf. Nicolae ÅŸi-l rugau să-i constituie în «Cumpanie», însă, cu începere din acel an, în prima zi de PaÅŸti, are loc constituirea organizaÅ£iei de «Juni tineri» ÅŸi se încheie un proces-verbal. «Junii tineri» formează o organizaÅ£ie întreÅ£inută pe cheltuiala Bisericii Sf. Nicolae din Åžchei. G.T. Niculescu-Varone a publicat mai multe asemenea procese verbale, întărite cu sigiliul Bisericii: «Epitropia parochială a Bisericei române-ort. res. de la Sf. Nicolae, BraÅŸov».

În vremea când protopop al BraÅŸovului era doctor Iosif Blaga, s-au încheiat mai multe astfel de procese-verbale, iar un fragment dintr-unul dezvăluie un amănunt interesant: ,,Domn protopop după ce salută călduros pe Juni ÅŸi asistenÅ£a adunată, constată cu vie satisfacÅ£ie că nu s-a înÅŸelat în anul trecut, când cu aceiaÅŸ ocazie a accentuat că această organizaÅ£ie a Junilor, cu caracter cultural ÅŸi cu deosebire naÅ£ional, reprezintă în sine o valoare artistică ÅŸi mo-mente de vitejie ÅŸi îndrăznire ex-traordinară a poporului românesc din Åžcheiul BraÅŸovului ÅŸi că în dezvoltarea ei devine să fie admirată ÅŸi apreciată tot mai mult de lumea întreagă, care tot mai mult ÅŸi în cercuri tot mai mari apreciază însemnătatea ÅŸi frumuseÅ£ea serbărilor tradiÅ£ionale ale Junilor BraÅŸoveni, cu deosebire de când s-a Å£inut o frumoasă conferinţă despre Juni ÅŸi în BucureÅŸti la Ateneul Român“.

Adresându-se junilor, într-un alt proces-verbal, se consemna că protopopul le atrage „atenÅ£iunea asupra normelor ce trebue să le observe în tot decursul desfăşurării serbărilor, îndemnându-i să introducă un duh tot mai sănătos în organizaÅ£ie, spre buna pilduire faţă de celelalte organizaÅ£ii de Juni“. În plus, „le mai pune în vedere că în anul acesta vor veni la BraÅŸov mai mulÅ£i Domni miniÅŸtri, ca să asiste la desfăşurarea serbărilor Junilor“. La parada oficială de 10 Mai, defilează în faÅ£a autorităţilor civile ÅŸi militare toate cele ÅŸapte grupuri de Juni, iar regele Carol al II-lea, atunci când venea la BraÅŸov, era întâmpinat de juni. Mai mult decât atât, la nunta principesei Ileana cu Anton de Habsburg însurăţeii au fost escortaÅ£i de junii din Åžchei.

Buna-Vestire (BlagoveÅŸtenia) este prima sărbătoare din an a Junilor, ziua în care ortodocÅŸii prăznuiesc vestea cea bună adusă Fecioarei Maria de către trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gavriil. În Duminica Învierii junii participă la liturghie, la cele doua biserici din Åžchei, iar după amiaza în curtea bisericii îÅŸi aleg conducătorii (vătaful, armaÅŸul mare ÅŸi armaÅŸul mic al fiecărei cete). Căpeteniile fiecărui grup se schimbă anual ÅŸi se poate avansa până la gradul cel mai înalt, după care se revine la simplul statut de june, pentru a permite tuturor să conducă.

„Aruncarea în Å£ol“ este un obicei golit de semnificaÅ£iile iniÅ£iale, iar aruncarea buzduganului, o probă de putere ÅŸi bărbăţie, după cum era considerată în trecut, este descrisă de Sextil PuÅŸcariu: „Buzduganul fiind de metal ÅŸi având o măciulie rotundă, e destul de greu ÅŸi e nevoie de oarecare putere să-l arunci la mare înălÅ£ime. Se cerea, mai cu seamă, dibăcie la prinderea lui. Câte unul din juni era stângaci, iar alÅ£ii erau atât de nepricepuÅ£i, încât buzduganul de fier cădea în publicul privitor, care se dădea, Å£ipând, la o parte“, scrie memorialistul. Cât despre surlă, aceasta scotea sunete stridente: „ca un grohăit“ (Ion MuÅŸlea), fiind un instrument asemănător unei trompete mai mici, prevăzute cu ÅŸase găuri pentru digitaÅ£ie.

În „Duminica Tomii“, prima duminică după PaÅŸti, „Junii“, care au voie acum să se împodobească, se adună în PiaÅ£a Unirii, de unde pornesc spre PiaÅ£a Sfatului, pe care o înconjoară de trei ori, într-un spectacol inedit ÅŸi surprinzător pentru turiÅŸti, chiar ÅŸi pentru televiziunile din alte ţări. Ordinea grupurilor, bine stabilită, este următoarea: Junii tineri, apoi Junii bătrâni, Curcanii, DorobanÅ£ii, BraÅŸovechenii, RoÅŸiorii ÅŸi Albiorii. Din PiaÅ£a Sfatului se întorc ÅŸi se îndreaptă spre „Pietrele lui Solomon“, iar la troiÅ£e cântă ,,Hristos a înviat“.

Ion MuÅŸlea se plângea că obiceiul se putea pierde ÅŸi chiar junii înÅŸiÅŸi cred că tradiÅ£ia se păstrează tot mai greu. Teama că populaÅ£ia românească, după înfăptuirea României întregite, a pierdut aproape tot entuziasmul pentru aceste serbări o vedem exprimată adeseori în perioada interbelică, iar în anul 1949, prin decretul Consiliului de MiniÅŸtri au fost desfiinÅ£ate toate grupurile de Juni. În anii grei ai primelor decenii de comunism Junilor le-au fost confiscate bunurile, dar obiceiul a fost în cele din urmă admis. Acest obicei spectaculos nu poate fi nici măcar mulÅ£umitor rezumat în aceste rânduri, iar pentru detalii se pot consulta cu folos monografiile lui Alexandru Surdu ÅŸi Vasile Oltean.

Tradiţiile comerciale ale Braşovului

Cele mai vechi documente păstrate în arhiva oraÅŸului BraÅŸov se referă la comerÅ£, fiind privilegii care asigurau negustorilor importante avantaje. Primul act din această serie este salvconductul regelui Ludovic I al Ungariei, la 28 iunie 1358, prin care se dădea braÅŸovenilor dreptul de a circula liber cu mărfuri pe teritoriul dintre cursurile râurilor Prahova, IalomiÅ£a, Buzău ÅŸi Dunăre, de la vărsarea IalomiÅ£ei până la vărsarea Siretului (drumul Brăilei). În anul 1364, braÅŸovenii au primit privilegiul de a Å£ine iarmaroc la 1 noiembrie, organizat după modelul celui de la Buda, urmat în 1369 de cel de etapă ÅŸi de depozit pentru postavurile aduse de comercianÅ£ii poloni ÅŸi germani, confirmat în 1395 pentru orice mărfuri transportate spre Å¢ara Românească. Alte documente sunt emise în vederea înlesnirii negoÅ£ului, a reglementării vămilor ÅŸi a scutirii de taxe spre ÅŸi dinspre diferite direcÅ£ii: Å¢ara Românească (1368, 1395), „părÅ£ile tătăreÅŸti“ (1368), Å£aratul bulgar de la Vidin (1369), la Zara (1370), la Buda ÅŸi în alte oraÅŸe ale Ungariei (1374), Viena (1395), Moldova (primii ani ai veacului al XV-lea). În secolul următor, actele privind comerÅ£ul BraÅŸovului reprezintă fie confirmări ale vechilor privilegii, fie porunci ÅŸi ordine care lărgesc condiÅ£iile favorabile de desfăşurare a negoÅ£ului braÅŸovean (de pildă, privilegiul de etapă ÅŸi depozit pentru mărfurile aduse din Ţările Române, acordat de Matia Corvin la 28 septembrie 1468). Astfel, s-a afirmat rolul comercial internaÅ£ional al BraÅŸovului, oraÅŸ care a deÅ£inut un loc central în relaÅ£iile comerciale moldo-muntene. Firesc, negustorii saÅŸi braÅŸoveni au ocupat o poziÅ£ie însemnată în realizarea tranzitului dintre Europa Apuseană ÅŸi Centrală cu zona răsăriteană ÅŸi chiar cu Orientul, loc reflectat în resursele superioare acumulate ÅŸi privilegiile dobândite.

Din a doua jumătate a secolului al XV-lea, odată cu dezvoltarea economiei în spaÅ£iul românesc extracarpatic, a început confruntarea pentru piaţă dintre negustorii moldo-munteni ÅŸi braÅŸoveni, care a avut drept rezultat înlocuirea preponderenÅ£ei comerciale a ultimilor cu a primilor pe aceste direcÅ£ii importante de negoÅ£ ÅŸi îngrădirea privilegiilor largi de care se bucuraseră braÅŸovenii. De la mijlocul veacului al XVI-lea, noile condiÅ£ii, legate de avansul dominaÅ£iei otomane, precum ÅŸi schimbările în bazinul Mării Mediterane ÅŸi în Europa Centrală în urma descoperirilor geografice ÅŸi nu numai, au influenÅ£at decisiv economia ÅŸi societatea din spaÅ£iul nord-dunărean. Acum în comerÅ£ul exterior al Ţării RomâneÅŸti ÅŸi Moldovei au început să precumpănească relaÅ£iile comerciale cu Imperiul Otoman ÅŸi să pătrundă negustorii levantini – greci ÅŸi turci – ca agenÅ£i comerciali ce intermediau legătura cu Sudul Dunării, Asia Mică, dar ÅŸi cu VeneÅ£ia, contribuind la orientalizarea obiceiurilor ÅŸi gusturilor. În schimb, marele negoÅ£ cu spaÅ£iul german ÅŸi cu Polonia decade. La BraÅŸov prima atestare a aÅŸa-numiÅ£ilor negustori „greci“ datează din 1550, spre sfârÅŸitul secolului menÅ£ionările înmulÅ£indu-se. Urmare a ponderii ÅŸi importanÅ£ei crescânde a noii categorii mercantile, în ciuda măsurilor restrictive ale dietelor, au fost obÅ£inute recunoaÅŸterea statutului legal ÅŸi reglementarea precisă a desfăşurării activităţii lor datorită serviciilor oferite principilor ÅŸi interesului acestora de a reduce puterea saÅŸilor, centralizând-o în favoarea lor. Astfel, în 1678, pe baza hotărârii Dietei, întărită de principe, a fost întemeiată compania comercială greacă din BraÅŸov, organizată ÅŸi menÅ£ionată prima dată în 1683. După cucerirea habsburgică, compania a continuat să fie recunoscută, privilegiile au fost reconfirmate ÅŸi chiar lărgite de Casa Imperială, care tindea să pună pe aceÅŸti negustori în slujba politicii sale mercantiliste.

Ridicarea noilor concurenÅ£i comerciali, moldo-munteni ÅŸi sud-dunăreni, nu a însemnat eliminarea completă a saÅŸilor, dar a redus puterea ÅŸi influenÅ£a acestora, a diversificat structura socială ÅŸi a contribuit în mod major la accentuarea caracterului meÅŸteÅŸugăresc al oraÅŸului în veacurile XVI-XVIII. De fapt, saÅŸii au pierdut teren în comerÅ£ul la distanţă, mai cu seamă în direcÅ£ia sud-estică, însă s-au orientat cu precădere spre piaţă internă. Dar, odată cu reluarea comerÅ£ului cu Centrul Europei ÅŸi avansul economiei europene spre sud-est, ei, împreună cu comercianÅ£ii germani, au recuperat poziÅ£iile pierdute ÅŸi s-au afirmat tot mai frecvent în negoÅ£ul cu bunurile occidentale în secolele XVIII-XIX. Numai aÅŸa se explică înfiinÅ£area în 1798 a Societăţii comerÅ£ului din BraÅŸov pentru negustorii saÅŸi, al cărei privilegiu a fost recunoscut oficial în 1811. Alături de saÅŸi ÅŸi de „greci“, s-au afirmat ÅŸi negustori ortodocÅŸi localnici, români ÅŸcheieni ÅŸi nu numai, care iniÅ£ial au practicat negoÅ£ul liber, fără un privilegiu, cu Å¢ara Românească ÅŸi în asociere cu „grecii“, de ale căror privilegii au beneficiat, ulterior emancipându-se. Între anii 1820-1838 această grupare a făcut mari eforturi pentru obÅ£inerea statutului legal ÅŸi recunoaÅŸterea organizării într-o societate aparte, sub numele de Gremiul român de comerÅ£ levantin, care funcÅ£iona de facto. AÅŸadar, am putea rezuma astfel evoluÅ£ia comer-Å£ului braÅŸovean din perspectiva protagoniÅŸtilor comerciali: preponderenÅ£a saÅŸilor braÅŸoveni din veacul al XIV-lea până în a doua jumătate a celui următor. După lupta cu concurenÅ£ii moldo-munteni ÅŸi orientali, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, până la începutul secolului următor, saÅŸii au cedat locul grecilor în comerÅ£ul la distanţă. RevanÅŸa este luată spre sfârÅŸitul veacului al XVIII-lea, când se constată decăderea „grecilor“ în comerÅ£ul la distanţă cu Vestul. Pe măsură ce aceÅŸtia din urmă s-au retras spre noile centre în expansiune, GalaÅ£i ÅŸi Brăila, ori în noul stat grec, a început puternica afirmare a românilor ÅŸi nu numai a acestora, membri în Gremiul comercial levantin, în comerÅ£ul cu Ţările Române, însă nu exclusiv. În concluzie, conjunctura a jucat un rol esenÅ£ial în afirmarea ÅŸi declinul diferitelor grupe comerciale care ÅŸi-au asumat ponderea în viaÅ£a comercială a BraÅŸovului de-a lungul mai multor etape.

TradiÅ£iile ÅŸcolare româneÅŸti

La 17 septembrie, de Sfânta Sofia, atunci când începea ÅŸcoala, aflăm din amintirile lui Sextil PuÅŸcariu că directorul numea „prefectul“, un elev de clasa a VIII-a de liceu ÅŸi „subprefectul“, un elev din ciclul terminal al Åžcolii comerciale. Prefectul era desemnat dintre cei mai buni elevi, nu atât la studii, cât având evidente calităţi de lider. Elevii aveau ÅŸi ei posibilitatea de a desemna un „fux-major“, tot din clasa a opta, de regulă un elev puternic ÅŸi frumos, care îi proteja pe toÅ£i noii intraÅ£i, iar la întruniri purta la chipiu o coadă groasă de vulpe. Cel mai bun muzician din clasa a opta era ales „cantor loci“, iar din clasa a ÅŸaptea ÅŸi a ÅŸasea se alegea un „butoier“ ÅŸi un „vice-butoier“, pricepuÅ£i la degustarea de vinuri pe care ÅŸtiau din ce cârciumi să le aleagă.

După deschiderea cursurilor, „studenÅ£ii“, cum erau gratulaÅ£i elevii de gimnaziu, în frunte cu noii lor lideri, porneau cântând spre „Å£apul lui MeÅŸotă“, aflat pe o pajiÅŸte din Poiana BraÅŸov. Cortegiul trecea de piaÅ£a Prundului ÅŸi Biserica Sfântul Nicolae, iar apoi elevii urcau împreună în grupuri, fără să se Å£ină cont de vechimea în anii de studii. Se cântau bucăţi muzicale îndrăgite, între care merită amintit „Gaudeamus Sigismund“, însă cele mai aÅŸteptate erau butoaiele de vin. Sextil PuÅŸcariu descrie inspirat acest episod: „Călare pe butoiul cel mare, cu chipiul întors cu cozorocul spre ceafă ÅŸi cu vocea răguÅŸită de vin ÅŸi de strigăte, butoierul ÅŸi cei ce îl întovărăşeau cântau din răsputeri, salutându-ne cu plosca de vin, în vreme ce cărăuÅŸul dădea bice cailor, care urcau greu; cu atât mai greu, cu cât în car mai urcau toÅ£i aceia care mai descopereau un locÅŸor liber. Câteva mâini prieteneÅŸti se întindeau de la cei de sus ÅŸi le ajutau să se aburce“. Elevii îÅŸi descopereau vocaÅ£ia artistică ÅŸi se prezentau în faÅ£a colegilor, încurajaÅ£i de prefect, la spectacol fiind prezenÅ£i pentru scurt timp ÅŸi profesorii, care se puteau trezi imitaÅ£i de către un elev.

Punctul culminant al petrecerii, în faÅ£a unui numeros public privitor, era botezul fucÅŸilor, iar porecla primită cu această ocazie rămânea pe toată durata vieÅ£ii de licean. Ritualul merită să fie relatat cu toate nuanÅ£ele de expresivitate ale lui PuÅŸcariu: „Åžase studenÅ£i, dintre cei mai zdraveni, stăteau câte trei de o parte ÅŸi alÅ£i trei de cealaltă, faţă-n faţă, apucându-se de mâini. Pe aceste chingi era aruncat pe foaie păgânul de fux. Fux-maiorul îi turna vin pe cap (....). Cei ÅŸase găligani îi cărau cu mâna liberă la pumni pe spate ÅŸi palme ceva mai jos, mai tare sau mai încet, după cum fuxul era mai voinic sau mai slăbuÅ£, dar totdeauna fără să-l lase să scape cu una cu două“.

„Maialul“ era o altă petrecere a ÅŸaguniÅŸtilor ÅŸi avea loc primăvara la StejeriÅŸ, cu puÅ£in timp înainte de petrecerea de adio a celor aflaÅ£i înainte de susÅ£inerea bacalaureatului. Muzica atrăgea mulÅ£i braÅŸoveni, care doreau să poată vedea „Romana“, „căluÅŸarul“, „hora trocărească“ ÅŸi „bătuta“, dan-sate de elevi în costume populare, dar ÅŸi să poată vedea întâmpinarea butoiului ÅŸi salutul profesorilor. TradiÅ£ia ,,maialului“ a fost după 1918 reînviată ÅŸi la Cluj de braÅŸovenii stabiliÅ£i acolo. O altă tradiÅ£ie, mai puÅ£in cunoscută, era cea în care elevii ÅŸaguniÅŸti se întorceau de la biserică cu steagul liceului sfinÅ£it, cum ne dezvăluie o fotografie din perioada inter-belică, reprodusă în anuarul gimnaziului românesc, din păcate nu prea clară.

Tradiţiile saşilor

TradiÅ£iile credincioÅŸilor romano-catolici, reformaÅ£i ÅŸi evanghelici, fie ei saÅŸi sau maghiari, au elemente specifice, dar ÅŸi asemănări cu cele ale românilor ortodocÅŸi. TradiÅ£ia ÅŸcolii lui Honterus a influenÅ£at întregul învă-ţământ braÅŸovean, însă cel săsesc avea o vechime de sute de ani. Coetus Honter se preocupa de asigurarea disciplinei în ÅŸcoală, iar membrii se implicau ÅŸi în activităţile didactice, excursii, momente festive. Costumul membrilor organizaÅ£iei era foarte elegant: pantaloni albi, sacouri de catifea neagră, iar chipiul era albastru.

În costume de o frumuseÅ£e aparte se petrec confirmările, un ritual ce s-a menÅ£inut ÅŸi în perioada comunistă ÅŸi pe care Adolf Meschendörfer îl descrie: ,,Nici măcar confirmaÅ£ia nu a produs emoÅ£ii adânci. Protopopul însuÅŸi ne-a îngăduit să petrecem ultimele ore de pregătire în camera capitlului, lipită de locuinÅ£a sa ÅŸi în care presbiteriul îÅŸi Å£inea întrunirile. Îmi aduc bine aminte de sentimentul pe care l-am încercat în clipa când am intrat înăuntru. S-a deschis o uÅŸiţă ÅŸi te-ai trezit deodată smuls afară din vremea ta, rătăcind printre portretele protopopilor, în mărime naturală, înnegrite de murdărie ÅŸi fum, care acopereau pereÅ£ii, ÅŸi coborând cu fiecare treaptă mai adânc prin secole. UriaÅŸi parcă ciopliÅ£i cu barda ne priveau îmbrăcaÅ£i în hainele lor grele de blană, cu găteli turceÅŸti sau ungureÅŸti pe ele, părul netuns le unduia până pe umeri, sprâncenele lor stufoase ÅŸi bărbile mari semănau cu niÅŸte mături dese, iar în mână te aÅŸteptai să Å£ină, în locul cărÅ£ii un baltag cu două tăiÅŸuri“.

Membrii Coetus-ului ce purta numele lui Honterus îÅŸi alegeau prefecÅ£ii în fiecare an, numele lor fiind scrise în cartea cea mare legată în piele de porc. Deviza elevilor de la Gimnaziul „Honterus“: „Per aspera ad astra“ trebuia să fie brodată pe panglica ÅŸepcii cu fir de aur pornit de la flacără, altfel, panglica nu era bună.

Cea mai mare sărbătoare săsească era ziua lui Honterus ÅŸi ea avea loc la sfârÅŸitul anului ÅŸcolar, iar la ea participau toÅ£i saÅŸii, prăvăliile ÅŸi birourile fiind închise. Breslele se adunau în diferite puncte ale oraÅŸului cu steagurile lor, iar Coetus-ul Gimnaziului „Honterus“ defila cu steagurile aplecate înainte, împodobite cu frunze tinere de stejar. La ora ÅŸapte, fanfarele cântau împreună cu cei prezenÅ£i „Apără, Doamne, poporul saÅŸilor“, iar întreaga asistenţă, în descrierea lui Adolf Meschendörfer, cuprindea: „protopopul, rectorul, epitropul, deputaÅ£ii saÅŸi, senatorii, colegiile profesorale ÅŸi presbiteriul; pe urmă, fanfara militară ÅŸi corpul de toboÅŸari, urmaÅ£i de alaiul nesfârÅŸit al elevilor, purtând sute de steaguri ÅŸcolare fluturând în vânt, sute de fete râzând ca florile de câmp multicolore în costumele lor vesele ÅŸi sute de femei cu ochii umezi, îmbră-cate în brocarturi ÅŸi Å£esături scumpe ÅŸi încinse cu cordoane aurite din alte vremuri glorioase“.

MulÅ£imea ia apoi masa în corturile breslelor ÅŸi asociaÅ£iilor, iar elevilor le este ÅŸi lor permisă o masă stropită cu vin ÅŸi chiar aprinderea unei Å£igări.

Prin 1931 se vorbea deja de „amurgul saÅŸilor transilvăneni“, deÅŸi în Transilvania mai erau încă multe biserici care aveau mai mult de 500 de suflete. „Zilele Reuniunilor“ pot fi considerate o manifestare tradiÅ£ională a comunităţii săseÅŸti, prilej cu care aveau loc adunările generale ale tuturor asociaÅ£iilor din Transilvania, fie ele de cultură, de gimnastică, de muzică, binefacere ÅŸi mai ales profesionale. Toate acest reuniuni se Å£ineau într-un singur oraÅŸ ÅŸi erau urmate de banchete ÅŸi concerte.

Tradiţiile maghiare

Portul popular al maghiarilor a păstrat multe particularităţi comune cu restul zonelor etnografice, zona Săcele fiind foarte importantă. Diver-sitatea etnică ÅŸi confesională nu poate fi neglijată, pentru că la BraÅŸov trăiau atât maghiari, cât ÅŸi secui ÅŸi ceangăi. TradiÅ£ia meÅŸteÅŸugărească merită să fie amintită, iar industrializarea de la sfârÅŸitul secolului XIX ÅŸi începutului secolului XX a fost realizată la BraÅŸov ÅŸi cu muncitori maghiari. La fel ca ÅŸi în cazul comunităţii saÅŸilor reuniunile ÅŸi asociaÅ£iile au avut un rol important în viaÅ£a maghiarilor din BraÅŸov, iar firmele prezente pe clădiri inscripÅ£ionate uneori chiar în trei limbi, din care se mai văd ÅŸi astăzi mici frânturi după ce a fost înlăturată vopseaua, dezvăluie o viaţă trepidantă a oraÅŸului. Comunitatea maghiară din BraÅŸov a fost una dinamică, a avut meÅŸteÅŸugari de elită ÅŸi nu întâmplător ziare ÅŸi reviste de profil pentru toată Transilvania îÅŸi aveau sediul aici.

După sărbătoarea PaÅŸtelui avea loc, de Ziua Domnului, o impresionantă procesiune a populaÅ£iei catolice maghiare. Cei prezenÅ£i treceau pe strada PorÅ£ii, pe lângă Hotelul Corona ÅŸi fără îndoială ÅŸi pe Strada Vămii, unde se afla Biserica SfinÅ£ii Petru ÅŸi Paul. Fotografia în care sunt surprinÅŸi ne dezvăluie o mică parte din frumuseÅ£ea unei lumi a bunului gust, a eleganÅ£ei ÅŸi rafinamentului.

Fără îndoială, tradiÅ£iile braÅŸovene sunt numeroase ÅŸi merită să le amintim pe cele ale tiparului, prin Johannes Honterus, care înfiinÅ£ează în anul 1539 prima tiparniţă din BraÅŸov, unde desfăşoară o remarcabilă acti-vitate tipografică ÅŸi Coresi. ViaÅ£a muzicală a oraÅŸului, atelierele fotografice, tradiÅ£ia presei în trei limbi ÅŸi a unui pionierat în medicină, dacă ar fi să amintim doar hidroterapia, a băncilor cu capital autohton ÅŸi străin, a sporturilor ÅŸi a vânătorii, dar ÅŸi dezvoltarea turismului într-o zonă cu atâtea frumuseÅ£i naturale particularizează BraÅŸovul ÅŸi îi dau un farmec aparte.

AÅŸezarea BraÅŸovului, situată în inima României este atestată documentar în 1235 pentru prima oară. Devenit între timp cel mai important judeÅ£ al Transilvaniei, BraÅŸovul a dominat întreaga viaţă economică în perioada dintre secolele al XIV ÅŸi al- XVI-lea. Cu o istorie unică, plină de mister , încărcat de valori arhitecturale, păstrează ÅŸi azi un patrimoniu cultural de excepÅ£ie.

BraÅŸovul, oraÅŸul modern al secolului XXI, este un tot unitar în care vechiul se îmbină cu noul în cel mai firesc ÅŸi pitoresc mod cu putinţă, este astăzi o destinaÅ£ie preferată de turiÅŸtii de pretutindeni care găsesc aici, de la peisaje de neuitat, cetatea medievală, instituÅ£ii de cultură, ÅŸi oportunitatea de a participa la evenimente artistice pe tot parcursul anului.

1. Biserica Neagră
2. Casa Sfatului
3. Bastionul Curelarilor
4. Poarta Străzii Mănăstirii
5. Bastionul Aurarilor
6. Bastionul Străzii Porţii
7. Poarta Străzii Negre
8. Bastionul Tăbăcarilor Roşii
9. Bastionul Pânzarilor
10. Bastionul Frânghierilor
11. Bastionul Ţesătorilor
12. Turnul (Poarta) Ecaterinei
13. Bastionul Fierarilor
14. Turnul Negru
15. Bastionul (de pe pârâul) Graft
16. Turnul Alb

Material realizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Braşov de către - APDT Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov.